În noaptea de joi, 31 octombrie 2024, un grav accident rutier a avut loc în localitatea Falcău din județul Suceava. Patru copii și doi adulți au fost răniți, după ce șoferul mașinii în care se aflau a intrat frontal într-un cap de pod. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvare, iar victimele au ajuns de urgență la spital.
Clipe de groază pe raza localității Falcău din județul Suceava. În noaptea de joi, 31 octombrie, a avut loc un cumplit accident rutier. Șase persoane, dintre care 4 copii și doi adulți au ajuns la spital, după ce șoferul care conducea mașina în care ei se aflau ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit frontal de un cap de pod.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvare. Mașina în care se aflau cele 6 persoane a fost grav avariată, victimele fiind extrase cu greu din mormanul de fiare contorsionate. NU RATA: Andrei, motociclistul mort la Galați, a fost condus pe ultimul drum. Mărturii sfâșietoare lângă sicriul tânărului, la priveghi. Ce l-a implorat iubita sa pe un prieten comun: ”Ajută-mă să…”
După impactul violent, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvare: pompierii militari cu o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD și două echipaje SAJ. Cele 6 persoane implicate în accident – patru copii și doi adulți – au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate de urgentă la spital. Cercetările continuă, iar oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să se stabilească modul și circumstanțele în care s-a produs accidentul.
„Autoturism intrat într-un cap de pod pe raza localităţii Falcău. Intervin pompierii militari cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ. Toate cele 6 persoane implicate în accidentul rutier vor fi transportate pentru îngrijiri medicale și tratament de specialitate”, a transmis, joi seară, ISU Suceava.
Sursă foto: ziaruldesuceava